Premiile Realitatea

Publicat de A.N. | Etichete: , | Posted On luni, 14 februarie 2011 at 2/14/2011 11:45:00 a.m.

Vineri seara, Hotelul Central - aflat in plina reconstructie - a revenit la
viata. S-au reaprins luminile festive, chelnerii si-au etalat costumele de gala
iar muzica a rasunat iarasi ca-n vremurile bune. Realitatea a sarbatorit 15 ani
de cand a devenit o parte importanta a vietii nemtenilor! Au participat
parlamentari, oameni politici reprezentativi, sefi de institutii, oameni de
afaceri, lideri in diferitele domenii de activitate. Pregatiti sa faca fata
oricaror provocari, au tinut cu totii sa fie prezenti la cea mai mare sarbatoare
din presa nemteana. Si nu au avut decat de castigat.
Au fost mai intai premiile Realitatii - cateva scene din viata judetului din
ultimul an, zugravite in culorile cu care v-a obisnuit, in ultimii 15 ani,
cotidianul nostru. Ceea ce ne-a iesit de atsa data ar putea fi o cronica. O
cronica vesela care adevereste trista concluzie a cronicarului moldovean:
"Nu vremurile sunt sub oameni, ci oamenii sunt sub vremuri."
Cu precizarea ca una e sa fii sub vremuri bune si alta sub vremuri rele, ne-
am intrebat si noi: asa cum praful se inalta deasupra drumurilor, fumul
deasupra satului, politicienii deasupra legilor, peste vremuri nu se ridica
nimica? Raspunsul e de-a dreptul tulburator: deasupra vremurilor, se ridica
rasul. De aceea, si noi ne-am obisnuit sa facem haz de necaz.
Iata premiile din acest an:


Categoria: REFORMAREA STATULUI DEGEABA

Valerica Fratila, seful Casei de Asigurari de Sanatate - a ajuns sa umble prin
spitale cu diagnosticul "presedinte CAS" in urma unor abuzuri cu prajituri.
Catva timp a prezentat si simptome de "vicepresedinte al Consiliului
Judetean".

Emil Creanga, fost consilier judetean - altadata vajnic pesedist, a ajuns acum
vrednic pedelist. S-a schimbat la fata si dosarul in care este judecat, care-a
capatat coperti portocalii si a prins si mucegai

Seful Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului, Gelu
Moldovan - pentru ca exista si a creat conditiile reaparitiei comisarului
Moldovan. Deocamdata la Protectia Consumatorului. Ii asteptam pe Limba,
Paraipan, Lascarica. Numai de-o vrea dom' Semaca.

Premiul "Reformarea statului degeaba" ii revine lui Valerica Fratila - o
seringa si un termometru- ca sa nu mai mearga cu mana goala la spital.


Categoria: ABILITATI IESITE DIN COMUNA

Directorul Scolii din Balusesti, Elena Antal - care, cu clarviziune, a falsificat
fise de inscriere in clasa a IX-a, dar a scapat si cu cazierul curat, si cu
onorarea nepatata, si cu functia intacta

Deputata Mihaela Stoica - pentru performanta de a vota telepatic in timp ce
era in studioul unei televiziuni. Sa aiba, oare, darul ubicuitatii? Si daca are
darul ubicuitatii, o fi vreo zeitate?

Presedintele PSD Neamt, Alin Antochi - care si-a inceput mandatul in
partidul pe care crede ca il conduce sub o karma proasta. Deja a fost
contestat de proprii primari care i-au cam dat cu firma peste chakra

Premiul "Abilitati iesite din comuna" si-l adjudeca, cu o simpla apasare de
buton, deputata Mihaela Stoica - un glob de cristal - ca sa afle cand si cum
sa voteze.


Categoria: PATUL LUI PROCUST NU-I PLIANT


Comisar-sef Dorel Manole - in plina prohibitie, seful politiei anunta
"vanatoarea interlopilor si a politistilor acestora". Spre nemultumirea
"gonacilor" din subordine care stiau ca asta e-un vanat extrem de rar in
Neamt si protejat de diverse legi nescrise.


Emil Creanga, fost consilier judetean - pentru ca s-a rusinat atat de tare cand
a dat cu masina peste o copila, pe sosea, incat a pus capul in pamant si s-a
dus repede acasa, ca sa nu mai dea ochii cu nimeni.

Janel Placinta, seful de post din Dragomiresti - cand lucrurile pareau sa se
indrepte pe drumurile din comuna, perpendicular pe axul drumului s-a infipt
in sant masina politiei rurale, din care-a coborat mladios seful de post din
Dragomiresti.

Premiul "Patul lui Procust nu-i pliant" il castiga fara nici un efort domnul
Emil Creanga - o carte de legislatie rutiera - din care sa invete cum sa sofeze
si ce are de facut in caz de accident.



Categoria: "AFACERE SI TI SE VA DA"

Vicepresedintele Consiliului Judetean, Mircea Pintilie - se spune adesea ca-
n politica si-n afaceri e bine sa n-ai mama, n-ai tata... El a dovedit ca
important nu-i cum faci primul milion ci cu cine-l imparti. Asa ca si-a pus
nora sefa la Grupul de Actiune Locala "Ceahlau".

Andrei Dina, administrator Perla Invest - o nominalizare speciala pentru
ecologie. Exceptand o luna pe an, telegondolele transporta aer de cea mai
buna calitate din varful muntelui pana in zona Garii.

Costica Schiopu, primarul comunei Ceahlau - cand a vazut ca partia de schi
din Durau nu va mai trece prin pasunile sale, i s-a zburlit musteata si-a
pornit razboi si cu Mitropolia si cu administratia judetului. Locuitorii din
Ceahlau cred ca dupa cum bate campii, urmatoarea miscare a primarului va
fi sa-si ia lumea-n cap si partia acasa

Premiul "Afacere si ti se va da" ii revine domnului Andrei Dina - un
bradulet odorizant "Fresh air"- doar pentru comparatie.


Categoria "FUNCTIA DOBOARA GARDUL"

Aurelian Vasea Soric - pentru definitia pe care a dat-o termenului interlop -
"Interlop inseamna in primul rand sa ai niste locotenenti care sa-ti execute
lucrarile prin forta" - si pentru ca a decretat: camatarii nu-s infractori dar
procurorii sunt camatari.

Comisar-sef Dorel Manole - abia instalat in functie, s-a apucat sa intinda
capcane politistilor. Unii au marait ca-i braconaj si ca a iesit la pescuit
plevusca cu dinamita.

Seful Politiei Rutiere, Neculai Catana - de cand cu super-ofertele firmelor de
telefonie mobila, nici injuraturile nu mai sunt ce-au fost, subordonatii
trimitandu-i urari lui, familiei sale si stramosilor sai prin SMS.

Premiul "Functia doboara gardul" il merita (si are trebuinta chiar), domnul
Dorel Manole, comisar-sef, noul comandant al politiei nemtene, - o duba de
politie - ca sa culeaga mai cu spor infractorii


Categoria "DISCRETIA POLITICIANULUI DISCRET"

Vlad Marcoci, tizul lui Vlad }epes - era tepelor in care a pasit odata cu
plecarea din PNL a continuat pentru politicianul nemtean. A fost inlocuit de
la Administratia Fondului de Mediu iar acum negociaza cu PNL si PSD
pentru o candidatura.

Vasile Pruteanu - presedintele Consiliului Judetean a devenit anul trecut mai
vag si mai plin de secrete decat o harta cu comori in adancuri infundate...
Doua strofe in limbaj tehnic voalat-secretos:
Din limbaju-mi adecvat,
Totu-i corespunzator,
Eu pe Vinca nu-l mai bat (la cap)
Ziaristii prind din zbor

Iar la intrebarea grea,
Mai recent, toate-s la fel.
Ma incrunt la lumea rea
Iar de spus, nu spun de fel

Deputatul Ovidius Marcutianu si senatorul Ioan Chelaru - au profitat de
faptul ca din Parlament nu se taie alocatiile (in cazul in care dovedesc ca nu
sunt rromi) si nici nu se fac exmatriculari. Si au chiulit fara probleme de la
vot

Premiul "Discretia politicianului" i-l daruim domnului Vlad Marcoci - o
cutie cu alifie - se stie ca e compatibila cu teapa.


Categoria: "LA TRECUTU-TI MARE... POLITICA E CURBA"

Gheorghe Stefan - inainte era nehotarat, acum nu mai e sigur. In 2010, o zi
candida la Primarie, o zi nu mai candida. Azi candideaza.

Corneliu Ptasnec, fost consilier local - pentru consecventa; periodic el fiind
exclus din PSD. Dupa suturile primite de la proprii colegi de partid, a
avansat si pana la urma a reusit sa se impuna ca sfatuitor al primarului de
Piatra-Neamt.

Ioan Munteanu - desi deputat, inca viseaza la Consiliul Judetean: "Poate nu
furam, poate nu luam spagi, poate mi-as fi tinut macar o parte din
promisiuni... Dar de unde sa stiu daca nu m-au ales presedinte?"

Premiul "Politica e curba" si-l adjudeca domnul Gheorghe Stefan - un buchet
cu margarete ce-i vor fi de mare ajutor pentru a-si lamuri dilemele:
candidez, nu candidez? Ma iubeste, nu ma iubeste...


Categoria "NICI MUNCA FARA SPAGA, NICI SPAGA FARA MUNCA"

Cristian Catana - renumitul judecator si avocat a dovedit un adevarat talent
premonitoriu. A anticipat intunericul din arest si a-nceput din vreme sa
stranga, din spagi, bani negri pentru zile si mai negre.

Primarul din Faurei, Vasile Gherghel - care-a patimit de nu s-a vazut pentru
ca s-a infruptat cu mita in postul Pastelui. N-a tinut postul de Paste, n-a tinut
nici postul de primar.

Seful sindicatului politistilor, Neculai Isache - a amenintat ca inchide portile
politiei: "Nu mai dam amenzi, nu mai primim reclamatii, nu mai raspundem
la telefon!". Evident, niciun politist n-a pus amenintarea in practica. Daca
suna chiar unul care sa ofere o spaga?

Premiul "Nici munca fara spaga, nici spaga fara munca" ar trebui sa ajunga la
domnul Cristian Catana. E o pusculita - cu totul intamplator, pusculita
reprezinta un bou. Din motive obiective, domnul Catana ajunge in oras doar
miercurea, asa incat, ii vom trimite premiul cu duba domnului Manole.


Categoria "TUNELUL DE LA CAPATUL TUNELULUI"

Ionel Ciubotaru - primarul orasului Roznov si-a adus obolul la propasirea
turismului in zona si-a construit aeroport international la Chintinici. Mai are
de facut pistele, un terminal si a terminat tot.

Vasile Pruteanu - a renuntat la Disney Land ca sa faca spectacol de lumini in
Cheile Bicazului, sa vada si nemtenii luminita de la capatul tunelului.
Ungurii din vecini i-au aratat doar intrarea in tunel, fara luminita.

Prefectul Mihai Archip - dupa ce s-a consultat cu-n batran hidrolog si a aflat
ca se organizau catastrofe si inundatii si pe vremea comunismului, prefectul
a promis cate-un Aqua Parc in fiecare casa de pe Valea Bistritei.

Premiul "Tunelul de la capatul tunelului" il merita cu prisosinta domnul
Ionel Ciubotaru - Un avion ca sa fie tot timpul pista ocupata.


Categoria "NA-TI-O FRANTA CA TI-AM DRES-O!"

Primarul Gheorghe Stefan - pentru ca in parc nu o mai bagau in seama nici
porumbeii, a mutat Mica Sirena sub geamul elevilor de la Scoala nr. 3, care
vin acum la ore macar pentru priveliste.

Ioan Stoleru, primar din Valeni - aprig dregator al comunei, si-a acordat
titlul de cetatean de onoare, dupa modelul "daca voi nu ma vreti, eu ma
vreu!"

Leonard Cadar, fost director DRUPO - a transformat societatea intr-un
malaxor de bani publici. Vechiul refren "azi la DRUPO un leu de pui, maine
poti fi sigur ca nu-i" - devine mai actual ca niciodata.

Premiul ii revine domnului Ioan Stoleru, o cutie cu plastilina, ca sa-nceapa
de pe acum sa-si confectioneze un bust, caci maine poimaine ii trece
mandatul si ramane comuna fara statuia cetateanului de onoare


Categoria "ECONOMIA DE PAIATA"

Ilie Echim - seful farmaciilor Ardealul a gasit solutia ideala pentru sanatatea
nemtenilor: vanzarea medicamentelor in rate. Urmeaza creditele pentru
aspirina, doar cu buletinul

Ioan Cucoreanu, director URBTRANS - care vrea sa ridice coeficentul de
intelegenta al calatorilor modificand traseele pe care circula microbuzele de
la o luna la alta. Deocamdata dinspre calatori se aud mai mult urari de bine.

Constantin Hociung, directorul Troleibuzul SA - merita un brevet de
inventie: troleul cu jumatate de usa, adica singura pe care soferii o deschid in
statii si pe care trebuie sa se strecoare toti calatorii. Problema e cand apare
cate unul mai dolofan!

Premiul "Economia de paiata" il primeste domnul Constantin Hociung - un
baton de fitness - ca sa avem calatori mai "subtiri" care sa incapa pe
jumatatea de usa.


Categoria "POFTA-N CUI PE CUI SE SCOATE"

Florin Amihaiesei si Cristian Savin - doi sefi din politie care-au reusit sa dea
peste cap traditiile. In timp ce romanilor de rand li se face rau dupa
Sarbatori, cei doi sefi de servicii s-au imbolnavit subit, tot pe motiv de Soric
si Toba, cu saptamani bune inainte de Craciun.

Viorel Moales - seful de post de la Rediu s-a dus la miting la Cotroceni cu
un pachet de Kent in tocul pistolului. Oare pistolul era in cartus? Cartusul de
Kent, evident.

Vasile Vasilache, ex-director al Grupului Scolar Roznov - care din exces de
zel si ca sa dea bine in fata sefilor s-a comportat ca pe mosia proprie,
interzicandu-le profesorilor sa participe la greva. Sefii nu i-au gustat elanul
si l-au demis. Putin.

Premiul "Pofta-n cui pe cui se scoate" ii revine lui Viorel Moales - o pipa -
ca sa nu mai umble cu Kent-ul la brau. In plus, pipa se muleaza mai bine in
tocul pistolului.

Categoria "DUPA CORP, PAR SANATOSI"

Presedintele F.C. Ceahlaul, Vicentiu Iorgulescu - dupa ce anul trecut
Ceahlaul a retrogradat inca odata, mam' mare si mamitica l-au adus pe
Vicentiu Iorgulescu la Piatra-Neamt sa faca Academie de Fotbal. Cu
senegalezii pe care a pus ochii, ar putea sa faca doar cel mult o continuare la
"Academia de Politie".

Seful DJTS Neamt, Adrian Nita - se batea cu caramida in piept ca il va aduce
pe Chivu la festivitatea de premiere a sportivilor. Multi au crezut ca-i vorba
de o gluma deplasata. Chiar asa a fost!

Vasile Ouatu - care de cand nu mai are dregatorii locale se plange ca nu are
bani mai ceva decat un prunc caruia ii smulgi tata din gura. Din pacate, nu
prea il mai ajuta nici Billa!

Premiul "Dupa corp par sanatosi" i se atribuie lui Vasile Ouatu - un pachet
cu batistute - sa-si stearga odata lacrimile si sa castige campionatul


Categoria "AFLAREA-N TREABA MARE"

Comisarul-sef Florin Amihaiesei - cu operativitatea unui politist adevarat, l-
a prins, in 24 de ore, pe cel care, in cazul jafului de la agentia de pariuri, a
comandat pizza pentru anchetatori. N-a gustat nici pizza, nici gluma.

Liderii de sindicat Gabriel Plosca si Gabriela Grigore - pentru ca au inventat
o noua forma de protest: greva generala productiva si in noiembrie le-au
cerut sindicalistilor sa nu opreasca lucrul.

Comisarul-sef Radu Berejan - a alergat singur in cursa pentru conducerea
Politiei Piatra-Neamt dar s-a oprit cu cinci sutimi inaintea liniei de sosire. S-
ar crede ca nu l-a ajutat fizicul, insa a fost doar un examen scris.

Premiul "Aflarea-n treaba mare" ii revine domnului Radu Berejan - o cutie
cu vitamine - ca sa poata duce, cu succes, un concurs pana la capat. Pentru
ca efectul sa fie garantat, ii oferim si o esarfa portocalie.


Va dati seama, cand vor citi aceste lucruri urmasii urmasilor nostri, peste
zeci sau sute de ani, vor intelege ca problemele lor au fost si problemele
noastre, ca si noi am trait criza si reforma, si ca in toate vremurile, singura
solutie ca sa nu-ti pierzi mintile este umorul.


Luminita Varlan - Nemteanul anului 2010

Interesul starnit de concursul "Nemteanul Aului 2010" printre cititorii
ziarului Realitatii a intrecut asteptarile. Cititorii au fost cei care au propus
personalitatile care au intrat in finala iar apoi le-au acordat voturile lor.
Castigatori a-i fiecarei categorii in parte au fost: Gheorghe Stefan -
Administratie - 4.271 de puncte, Culita Tarata - Economie - 3.729 de puncte,
Luminita Varlan - Social - 4.472 de puncte, Liviu Timus - Cultura - 3.511
puncte, Ticu Lacatusu - Sport - 4.229 de puncte si Ioan Munteanu - Politic -
4.402 puncte.
Titlul "Nemteanul Anului 2010" i-a revenit Luminitei Varlan care a adunat
cele mai multe puncte din votruile cititorilor. Recunoasterea meritelor
inspectoarei generale a Inspectoratului Scolar Judetean Neamt a venit chiar
in ziua in care Luminita Varlan isi aniversa ziua de nastere, ceea ce a
completat in mod fericit sarbataorea Realitatii.

Comments:

There are 2 comentarii for Premiile Realitatea

Trimiteți un comentariu