PDL si UNPR au ochit un candidat pentru colegiul VI

Publicat de A.N. | Etichete: , , | Posted On vineri, 29 aprilie 2011 at 4/29/2011 10:40:00 a.m.


* Adrian Rădulescu este cel mai probabil candidat din partea UNPR şi PDL

Căutările liderilor PDL şi cei ai UNPR pentru candidatul perfect ce ar putea candida pentru mandatul de deputat în colegiul VI par să-l vizeze pe actualul secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Adrian Rădulescu.

Adrian Rădulescu este numele pe care reprezentanţii din Neamţ ai celor două partide (dar şi de la nivel naţional) îl tot rostesc în discuţiile legate de alegerile pentru colegiul VI Neamţ. El este unul dintre secretarii executivi ai UNPR la nivel naţional şi a fost propus de UNPR pentru a ocupa chiar funcţia de ministru al Agriculturii la negocierile cu PDL din 2010.

Gheorghe Ştefan, liderul PDL Neamţ, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informaţia. A spus doar: "Este posibil".

Culiţă Tărâţă, liderul UNPR Neamţ, a declarat că nu ştie nimic despre o astfel de propunere. "Nu am discutat nimic nici la nivel naţional şi nu mă încurc în vorbe. Am văzut ceva informaţii într-o revistă de agricultură, dar cred că e vorba doar de zvonuri", a menţionat deputatul.

Este de înţeles atitudinea reţinută a liderilor celor două partide deoarece în trecut au mai fost candidaţi de la Bucureşti, chiar de la PDL, care nu întruneau condiţiile solicitate de centru.

Până la această dată, singurul nume vehiculat ca şi candidat pentru aceste alegeri este cel al lui Liviu Harbuz, care ar fi acceptat propunerea să se bată în numele USL Neamţ.

Reamintim că Liviu Harbuz a mai ochit odată acest colegiu. El a şi participat, în 2008, la lansarea candidaţilor pentru colegiul VI deputaţi, dar a fost nevoit să se interneze şi opereze în Austria, locul i-a fost luat la scurt timp de Victor Surdu, care a şi câştigat alegerile.

Posibiliul candidat al PSD a deţinut funcţia de secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar de curând, în 2011, s-a înscris în rândurile social-democraţilor bistriţeni, după ce a activat la PSD Neamt o perioadă de câţiva ani. Dacă va candida pentru acest colegiu ar putea să-şi mute din nou adeziunea.

Liviu Harbuz a fost secretar de stat la MADR în timpul Guvernului Boc. De asemenea, Harbuz a fost subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) în timpul mandatului de premier al lui Adrian Nastase.

În prezent, Liviu Harbuz este prim-vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari, for profesional pe care l-a şi prezidat.


Paternitate sau vrajeala

Publicat de A.N. | Etichete: , , , | Posted On at 4/29/2011 09:47:00 a.m.

Lupta mediatică dusă în ultima perioadă pe marginea unui proiect ce ar ajuta mulţi nemţeni să treacă mai lesne peste câţiva kilometri urâţi atunci când merg spre staţiunea Durău se transformă în chestiuni cu iz politic şi asumări de paternitate venite din partea consilierilor de presă zeloşi.

Sub egida "lasă şefu că fac eu un comunicat cu o declaraţie lungă, să vadă aştia cine face banii", consilierii cu pricina nu realizează că odată făcut acest pas apare şi ceea ce unii numesc responsabilizare.

De 20 de ani se tot anunţă cu trâmbiţe că drumul axial va fi făcut "în următorii doi ani". Dan Vasile Constantin avea planuri făcute de japonezi, apoi au fost plătite altele. Vasile Pruteanu cică l-a şi reabilitat "oleacă" cu Drupo cu tot, dar nu prea mult că nu e bine.

Apoi, interesele politice cresc. Mai mulţi deputaţi, şi independenţi, dar şi de la alte partide, au mers în mod repetat la cei de împart banii de la Bucureşti, în spatele uşilor unde-ţi trebuie viză şi au reuşit deblocarea unor sume importante pentru acest proiect.

Deşi subiectul a fost publicat atunci când fondurile s-au alocat, de la instituţiile judeţene apar noi comunicate repetitive, de parcă menite să arate că altcineva, sau cineva anume are un interes major în a fi recunoscut ca tăticul pentru obţinerea fondurilor.

Toate acestea până la momentul în care cineva îndrăzneşte să vorbească despre momentul realizării obiectivului. Tot consilierii sar în sus amintind că iarna în România nu se munceşte, că la licitaţii pot exista contestaţii etc.

Păi, cum rămâne cu paternitatea? E doar pe jumătate? E doar când vă convine?

Ştiţi ce nu se regăseşte în comunicatul cu pricina? Când a fost cel ce şi-l asumă la Bucureşti, cu cine a stat de vorbă, unde sunt proiectele, studiile de fezabilitate, specialiştii ...

Tara tuturor... infractorilor

Publicat de A.N. | Etichete: , | Posted On miercuri, 27 aprilie 2011 at 4/27/2011 11:53:00 a.m.

Observ din ce in ce mai des ca mai toti ucigasii, fie ei fosti prefecti sau judecatori sau rahati plini de bani ce omoara cu Ferrari tineri pe trotuare scapa fara a plati macar un leut sau ceva inchisoare de crime oribile produse din inconstienta, nesimtire si cu ajutorul unui sistem gaunos si plin de spagari.
Numai azi am gasit aceste doua stiri pe net. aici.
Si aici.

Ce nu inteleg la cei care mediatizeaza aceste cazuri. De ce nu sunt publicate numele judecatorilor (in parte) care au decis ca un fost prefect care a ucis, neavand carnet, un bebelus pe trecerea de pietoni.
Eu chiar sunt curios care au fost cei care au judecat dreptatea lor.

Sa ne imbatam cu BOC

Publicat de A.N. | Etichete: , , , , | Posted On miercuri, 20 aprilie 2011 at 4/20/2011 09:36:00 a.m.


Am gasit aceasta bautura miraculoasa. Este o bere rosie(pe bune) care are o "alcoolemie" mai mare decat cele obisnuite. La marime este la fel ca celelalte. Nu am indraznit sa beau deoarece conduceam si stiu ca daca bei BOC nu mai poti "conduce" nimic.

Munteanu reloaded

Publicat de A.N. | Etichete: , , , , | Posted On sâmbătă, 16 aprilie 2011 at 4/16/2011 10:16:00 p.m.


Primarii PSD au profitat de prezenţa liderilor partidului în judeţul Neamţ şi au cerut readucerea în partid a deputatului Ioan Munteanu, cu orice preţ. Chiar şi cu sacrificarea actualului preşedinte al organizaţie judeţene, romaşcanul Alin Antochi.

Aproape toţi primarii PSD s-au prezentat, în ziua semnării protocolului de înfiinţarea a Uniunii Social Liberale la Neamţ, la sediul de partid din bulevardul Republicii şi au discutat chestiunea readucerii deputatului în fruntea PSD Neamţ. La aceste discuţii a "ajuns" şi Alin Antochi, preşedintele PSD care a dat piept cu primarii. Ei i-au solicitat să preia iniţiativa şi să discute revenirea lui Ioan Munteanu şi susţinerea acestuia pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ. Discuţiile au fost intense şi au continuat şi ieri, în medii mai mult sau mai puţin private.

Revenirea lui Ioan Munteanu a fost adusă în atenţia preşedintelui Victor Ponta, încă de anul trecut, de mai mulţi primari ce reprezintă acest partid în Neamţ.

Negocierile continuă

La două zile de la vizita lui Victor Ponta în Neamţ au început discuţiile la nivel local, purtate acum între Alin Antochi, primari şi Ioan Munteanu. Joi seara a avut loc o primă întâlnire dintre preşedintele actual al PSD şi Ioan Munteanu, la solicitarea lui Alin Antochi. Ce anume s-a discutat, care au fost termenii şi punctele atinse nu a dezvăluit nici unul dintre protagoniştii întâlnirii.

Cu toate acestea, Alin Antochi a menţionat: "La şedinţa de la partid, cu primarii din PSD, am propus să-l aducem înapoi în partid pe domnul Ioan Munteanu, pe funcţia de preşedinte executiv şi să devină candidatul USL Neamţ. Cât despre discuţiile purtate de mine cu domnul Munteanu nu pot spune prea multe. Vă dezvălui că subiectul a fost discutat şi cu domnul Ponta şi că în acest moment nu s-a stabilit nimic cert".

Ioan Munteanu a confirmat că în acest moment se fac tatonării şi se poartă negocieri. "Este adevărat că în ultimele zile am avut întâlniri cu mai multe persoane din PSD, dar în acest moment nu pot face nicio referire la subiectele abordate. Au fost discuţii exploratorii cu privire la viitorul meu politic. Deocamdată îmi continui drumul început", atât a menţionat independentul Ioan Munteanu.

Şi Dorinel Ursărescu, liderul liberalilor nemţeni, şi-a exprimat opinia referitoare la posibilitatea în care Ioan Munteanu ar concura pentru USL la şefia Consiliului Judeţean Neamţ: "Ioan Munteanu este un om de dialog, cu care se poate discuta deschis şi care a făcut destule multe lucruri bune pentru judeţul Neamţ. Are destule realizări şi sincer nu am nici o problemă în a accepta o astfel de variantă".

Iată că insistenţele primarilor PSD din Neamţ asupra revenirii lui Ioan Munteanu în PSD dau roade, iar în perioada următoare s-ar putea stabili şi câteva chestiuni punctuale. Problema celor care conduc acum PSD este legată de funcţia politică a lui Ioan Munteanu. Este greu de crezut că acesta ar putea "vira" spre Consiliul Judeţean de pe poziţia a doua în partid.


Bubu?

Publicat de A.N. | Etichete: , , , | Posted On vineri, 15 aprilie 2011 at 4/15/2011 10:02:00 a.m.



Ultima lucrare.

E despre bani si atat!

Publicat de A.N. | Etichete: , , , | Posted On luni, 11 aprilie 2011 at 4/11/2011 10:30:00 a.m.

De cateva zile vad tot felul de reactii la modul in care Cseke a ales sa frece sistemul sanitar din Romania, dar am sa ma uit doar in curtea proprie(Neamt). Am vazut aprecieri documentate la Radu Nastasa pe blog, dar din pacate s-au ajuns iar la stuchituri politice intre micii agarici din partidele nemtene.

Concluzia: este vorba doar despre bani.

Spun asta deoarece sunt absolut sigur ca existau solutii pentru mentinerea spitalelor desfiintate, sub alte forme, sub alte finantari si cu alte programe, dar nu despre asta este vorba. Oricate solutii ar fi gasit cei de la Neamt pentru rezolvarea situatiei nu erau bune atat timp cat la Bucuresti, in fata lui Cristian Irimia, unul dintre putinii secretari de stat din Ministerul Sanatatii care vorbeste limba romana, chiar si arogant, nu s-au pus smecheri mai mari decat el.
Ce au facut cei de la Targu Neamt de au scapat de pe lista de 67?
Poate trebuiau intrebati si facea la fel si Pruteanu, Fratila si Morenciu pentru Roznov si Bicaz.
In continuare se gasesc situatii alandala facute si desfacute de juristii ministerului, sau ai Casei de Asigurari. Paturi desfacute si duse intr-un sistem cu bani, dar care nu are acoperire pentru a functiona ca un spital.
Intre timp, situatia este urmatoarea. La Spitalul Neamt, odata preluat personalul de la Roznov si Bicaz au crescut automat cheltuielile de personal. Micsorand numarul de paturi scade finantarea si am impresia ca in curand cateva cadre medicale si asistenti vor ramane pe drumuri pentru ca salarizarea lor depaseste cele 70 de procente date de Casa. Unde se duc banii economisiti ca in sistemul sanitar nu ajung? UPS.

Cinism? Furt? Prosteala? Politica.

Este totul despre bani si campanie electorala.

Puci la Dulcesti

Publicat de A.N. | Etichete: , , , | Posted On joi, 7 aprilie 2011 at 4/07/2011 09:30:00 a.m.

* USL atacă viceprimarii în primăriile în care deţine majoritatea în legislativ * prima încercare reuşită (pe jumătate) a fost la Dulceşti * cazul se judecă în contencios administrativ

Uniunea Social Liberală din Neamţ a demarat acţiunile ofensive îndreptate împotriva aleşilor Partidului Democrat Liberal din judeţ. Prima acţiune de acest gen s-a petrecut la finele săptămânii trecute, la Dulceşti - unde consilierii locali ai Partidului Social Democrat, mână în mână cu cei ai Partidului Naţional Liberal au încercat şi au şi reuşit, deocamdată, să schimbe viceprimarul comunei. Viceprimarul schimbat este membru al Partidului Democrat Liberal, în timp ce înlocuitorul acestuia este un membru al opoziţiei.


Continuarea aici

Nunta cu Antonescu si Ponta la Neamt

Publicat de A.N. | Etichete: , , , | Posted On miercuri, 6 aprilie 2011 at 4/06/2011 09:27:00 a.m.



Social-democraţii nemţenii se "cunună" cu liberalii din acelaşi judeţ pe data de 13 aprilie, la Piatra-Neamţ. Astfel, invitaţii, mulţi la număr, sunt aşteptaţi la ora 17.00 în sala Casei de Cultură din Piatra Neamţ, unde îi vor întâmpina "mirii" Alin Antochi din partea PSD şi Dorinel Ursărescu din partea PNL.

"Naşii" acestei ceremonii sunt nume mari din politica naţională, fără de care liderii de la Neamţ nu au acceptat uniunea. Crin Antonescu, liderul PNL şi Victor Ponta cel al PSD vor fi cei care vor da greutate evenimentului aşteptat de ceva luni bune.

"Va fi o întrunire mai amplă. Am dorit să dăm valoarea cuvenită acestui eveniment şi am organizat ceva mai bine evenimentul", a declarat Alin Antochi, preşedintele PSD Neamţ.

"Nunta" dintre logodiţii politicii nemţene a fost amânată de patru ori până în acest moment, motivul fiind acelaşi de fiecare dată - lipsa naşilor.

Tampenii de la oameni cu staif

Publicat de A.N. | Etichete: , , , , | Posted On luni, 4 aprilie 2011 at 4/04/2011 11:00:00 a.m.

Bai, sa fie!

Primele stiri de azi erau cu Zavoranca lasinata si ca azi se decide cine ia custodia Irinei Columbeanu.
Am ajuns la concluzia ca "marile" televiziuni de tot rahatul din Romania ar da orice in prim-time sa ia ochiul prostului de roman.
Asta la fel cum cel mai ....slab, ca sa fiu cunviincios prim-ministru, ni-micul Boc a ales ziua de 1 aprilie sa anunte ca Romania iese din recesiune. Sunt jdemii de consilieri platiti pentru al invata pe acest mic imbecil sa spuna, ce sa spuna si cand sa o faca si el alege data de 1 aprilie. I-as da afara pe toti de tampiti. Sunt greseli strategice, de imagine super grave.
Am inteles ca ar face orice pentru a mai capitaliza ceva imagine buna de la romanii ce i-ar stange de gat.
Ca urmare, PDL a intrat pe internet in forta, facebook fiind acum piatra de incercare in dorinta de a mobiliza tinerii cu gandul la revolutia din Egipt. Ha ha ha.
Pe subiectul asta am sa revin cu data de la Neamt.