Munteanu reloaded

Publicat de A.N. | Etichete: , , , , | Posted On sâmbătă, 16 aprilie 2011 at 4/16/2011 10:16:00 p.m.


Primarii PSD au profitat de prezenţa liderilor partidului în judeţul Neamţ şi au cerut readucerea în partid a deputatului Ioan Munteanu, cu orice preţ. Chiar şi cu sacrificarea actualului preşedinte al organizaţie judeţene, romaşcanul Alin Antochi.

Aproape toţi primarii PSD s-au prezentat, în ziua semnării protocolului de înfiinţarea a Uniunii Social Liberale la Neamţ, la sediul de partid din bulevardul Republicii şi au discutat chestiunea readucerii deputatului în fruntea PSD Neamţ. La aceste discuţii a "ajuns" şi Alin Antochi, preşedintele PSD care a dat piept cu primarii. Ei i-au solicitat să preia iniţiativa şi să discute revenirea lui Ioan Munteanu şi susţinerea acestuia pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ. Discuţiile au fost intense şi au continuat şi ieri, în medii mai mult sau mai puţin private.

Revenirea lui Ioan Munteanu a fost adusă în atenţia preşedintelui Victor Ponta, încă de anul trecut, de mai mulţi primari ce reprezintă acest partid în Neamţ.

Negocierile continuă

La două zile de la vizita lui Victor Ponta în Neamţ au început discuţiile la nivel local, purtate acum între Alin Antochi, primari şi Ioan Munteanu. Joi seara a avut loc o primă întâlnire dintre preşedintele actual al PSD şi Ioan Munteanu, la solicitarea lui Alin Antochi. Ce anume s-a discutat, care au fost termenii şi punctele atinse nu a dezvăluit nici unul dintre protagoniştii întâlnirii.

Cu toate acestea, Alin Antochi a menţionat: "La şedinţa de la partid, cu primarii din PSD, am propus să-l aducem înapoi în partid pe domnul Ioan Munteanu, pe funcţia de preşedinte executiv şi să devină candidatul USL Neamţ. Cât despre discuţiile purtate de mine cu domnul Munteanu nu pot spune prea multe. Vă dezvălui că subiectul a fost discutat şi cu domnul Ponta şi că în acest moment nu s-a stabilit nimic cert".

Ioan Munteanu a confirmat că în acest moment se fac tatonării şi se poartă negocieri. "Este adevărat că în ultimele zile am avut întâlniri cu mai multe persoane din PSD, dar în acest moment nu pot face nicio referire la subiectele abordate. Au fost discuţii exploratorii cu privire la viitorul meu politic. Deocamdată îmi continui drumul început", atât a menţionat independentul Ioan Munteanu.

Şi Dorinel Ursărescu, liderul liberalilor nemţeni, şi-a exprimat opinia referitoare la posibilitatea în care Ioan Munteanu ar concura pentru USL la şefia Consiliului Judeţean Neamţ: "Ioan Munteanu este un om de dialog, cu care se poate discuta deschis şi care a făcut destule multe lucruri bune pentru judeţul Neamţ. Are destule realizări şi sincer nu am nici o problemă în a accepta o astfel de variantă".

Iată că insistenţele primarilor PSD din Neamţ asupra revenirii lui Ioan Munteanu în PSD dau roade, iar în perioada următoare s-ar putea stabili şi câteva chestiuni punctuale. Problema celor care conduc acum PSD este legată de funcţia politică a lui Ioan Munteanu. Este greu de crezut că acesta ar putea "vira" spre Consiliul Judeţean de pe poziţia a doua în partid.


Comments:

There are 5 comentarii for Munteanu reloaded

Trimiteți un comentariu