Cazul Olaru - interese mari mari mari

Publicat de A.N. | Etichete: , , , , | Posted On joi, 26 mai 2011 at 5/26/2011 02:33:00 p.m.

De ce s-a actionat abia acum? Consilierii stiau ca si-a mutat domiciliul inca din 2009.
Din cauza alegerilor. De aia!

Primarul Olaru, sau mai bine zis pionul Olaru a murit pe mana proprie, impins de PDL, PNL si PSD.
In afara de faptul ca si-a mutat domiciliul, ceea ce nu se face in timpul mandatului, eu cred ca omul nici nu si-a dat seama de unde i se trage. A crezut ca-i sunt toti prieteni, dar toti l-au dat de gard.
In alegerile din 2008 a jucat fatis alaturi de PDL, mai pe ascuns cu PSD, iar la PNL le-a spus ca stati voi linistiti ca voi castiga cum stiu si o sa va puteti lauda ca aveti primar la Girov.
Acum ca s-a dus, Dumnezeu sa-l ierte, deputatul Surdu, care l-a sustinut cum a putut pe primarul de Girov, odata cu gafa cu "buletinele", l-a lasat si PDL-ul din brate. Liberalii s-au saturat de joc la dublu, chiar cu stiinta lor si s-au dat victime tradate.
E vorba de alegeri in colegiul VI, iar USL are nevoie de sutinere si nu se mai puteau risca ca primarul sa dea din voturi in alte parti. PDL-ul nu a mai avut ce face si gata...
Asa a ajuns Olaru "victima" intr-un razboi in care toti au inchis ochii pe perioada care le-a convenit.

Jaf de jaf

Publicat de A.N. | Etichete: , , , , , | Posted On marți, 17 mai 2011 at 5/17/2011 08:49:00 p.m.

Jefuirea unor importante opere de artă dintr-o vilă de pe strada Ştefan cel Mare a pus din nou pe jar Poliţia nemţeană.

Deastă dată nu mai este vorba de răfuieli între grupuri de interlopi ci de devalizarea unei colecţii impresionante, realizată cu sânge rece şi, probabil, premeditare în plină zi. Poliţiştii par a bătea pasul pe loc. Aceasta deşi au fost alertaţi rapid după plecarea infractorului şi au beneficiat de o descriere completă a acestuia. Ieri, la o zi de la producerea jafului, reuşiseră doar să identifice operele furate şi să facă un portret robot al autorului atacului

Nouă tablouri pictate de şase dintre cei mai importanţi artişti platici români au fost furate dintr-o casă de pe strada Ştefan cel Mare din Piatra Neamţ. Modul de operare, firul evenimentelor şi lipsa unui suspect clar duce la ideea că acestă tâlhărie care s-a petrecut în plină zi ar putea fi comandată. Preţurile tablourilor, în cazul în care sunt autentice toate, ar putea depăşi câteva sute de mii de euro.

Lista tablourilor curpinde: "Irişi galbeni" de Nicolae Tonitza, "Casă în pădure", "Băiat", "Portret de femeie", "La marginea Pădurii" şi "Car cu boi" de Nicolae Grigorescu, "Natură moartă cu piersici" de Octav Băncilă şi două lucrări intitulate "Natură statică" de Corneliu Baba.

Despre aceste lucrări, polişitii susţin că patru dintre operele de artă sunt înscrise în patrimoniul naţional şi există în evidenţele Centrului de Cultură Neamţ.

Totul s-a întâmplat marţi, 17 mai. După ce probabil a analizat în linişte casa preţ de mai multe zile, hoţul de artă a descoperit o uşă lăsată deschisă la demisol, şi în jurul orei 7.30 a pătruns în imobil unde a dat peste proprietra locuinţei, Victoria Stoiciu. Imediat a trecut la treabă. A legat bătrâna în vârstă de 72 de ani de un scaun şi a dat drumul la anchetă. Nu îl interesau decât tablourile de mare valoare, iar pentru a afla cu exactitate ce merita "a stat de vorbă" cu proprietara colecţiei aproape şapte ore, timp în care a întrebat despre aproape toate tablourile din cele aproape 100 pe care le deţine această familie.

A ales nouă tablouri şi le-a scos din ramă. Pe lângă acestea a mai ales câteva statuiete rare din fildeş, un ceas de buzunar de aur, dar nu a avut reţineri nici când a dat peste banii de pensie ai bătrânei, adică 1.450 de lei.

În momentul în care a ieşit din casă încărcat ca un Moş Crăciun, pe alee s-a întâlnit cu una dintre vecinele îngrijorate de faptul că Victoria nu a răspuns la telefon toată ziua. I-a spus că a venit să repare ceva prin casă şi i-a solicitat să intre cu el în imobil. Ajunşi în interior, tâlharul a lovit-o putenic în faţă pe Ileana Stafie, a legat-o şi a plecat. Cele două au fost găsite câteva minute mai târziu de o altă vecină, care îşi anunţate vizita odată cu prima, dar care întârziase câteva minute.

În câteva minute au sosit şi poliţiştii care au cercetat în amănunt toată locuinţa pentru a vedea dacă sunt urme ce i-ar putea ajuta în anchetarea cazului.

Ce spun poliţiştii

"În temeiul sesizării o echipă complexă, formată din polişiti de investigaţii criminale şi criminalişti, s a deplasat la faţa locului şi au stabilit că în jurul orei 07.30, suspectul a pătruns în locuinţă, pe o uşă lăsată descuiată (...) În prezent, polişitii continuă cercetările în vederea identificării autorului, valoarea prejudiciului urmând a fi stabilită ulterior", a transmis inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Tot e a mai adăugat că suspectul a fost descris ca având 1,70 - 175 metri înălţime, alură atletică, îmbrăcat în costum sport şi era brunet. Poliţiştii încercau încă de ieri să alcătuiască din imagini portretul robot al celui căutat.

Nu se cunoaşte încă valoarea tablourilor

În acest moment nu se cunoaşte cu exactitate prejudiciul deoarece multe dintre aceste tablouri nu erau cerificate şi înregistrate, unele fiind mai cunoscute, altele fiind mai puţin cunoscute publicului.

De exemplu, în cazul tabloului lui Nicolae Grigorescu "Car cu boi", criticul Emil Nicolae a explicat că există aproape 200 de variante ale acestei scene, unele executate chiar de maestrul Grigorescu, altele de elevii acestuia şi "retuşate" şi semnate de marele pictor român. "În acelaşi timp, având în vedere cadrul legislativ, care menţionează că deţinătorii de astfel de opere le pot declara sau nu, şi că între 1989 şi 2000 a existat un vid legislativ în acest domeniu, putem spune că nu mai există o evidenţă clară a patrimonioului cultural de acest tip. La fel, putem spune că în astfel de cazuri pot dispărea lucrări de foarte mare valoare", a menţionat criticul Emil Nicolae.

Cu toate acestea, în cazul în care cel puţin lucrările lui Tonitza şi ale lui Grigorescu sunt originale şi au semnăturile maeştrilor, valoarea acestora poate depăşi 200.000 de euro.

De exemplu, în 2010, un "Car cu boi" semnat Grigorescu a primit 155.000 de euro la "Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism Românesc 2010".

Tampenii marca micul Boc

Publicat de A.N. | Etichete: , , , , , | Posted On at 5/17/2011 09:58:00 a.m.


"Eu cred, dintr-o primă aproximaţie, în calitate de ministru interimar al Muncii, că familiile care au un venit pe membru între 800 şi 850 lei nu vor suferi la factura la energia termică la iarnă, vor beneficia în continuare de sprijin suplimentar pentru a putea să plătească factura. Probabil ca peste un anumit nivel, mai mare, să crească valoarea facturii", a declarat, luni seara, şeful Guvernului, la postul public de televiziune.

1. Foloseste termenul "nu vor suferi" de parca este de datoria romanului cu venituri mici sa sufere din cauza tampeniilor unui prim-ministru.
2. Ce se va intampla cu cei care au venituri nete pe cap de familie de 900 de lei, care sunt destui de multi in Romania? Vor plati dublu intretinerea pe timp de iarna. Astfel, cretinii astia fara limite in a arunca cu acte normative neverificate, fara a studia impacul lor asupra populatiei ii aduc la un nivel al veniturilor sub cei care castiga 800 de lei pe cap de membru de familie.
3. Este una dintre cele mai tampite metode de a salva bani. Am inteles ca se dau un guvern de dreapta, dar sa-i saracesti fara drept de apel pe cei care muncesc mai mult si castiga implicit mai mult este o mare ineptie, dar care poate fi gandita doar de oameni mici la trup si la minte.
4. Sunt absolut sigur ca cei cu venituri peste 850 de lei vor fi indeajuns de isteti sa-si cumpere centrale, iar pretul acestora va fi sigur mai mic decat facturile ce ar trebui platite intr-o iarna.


Nu ne ramane decat sa ne mutam intr-o tara in care iarna e ca vara.

Cunoatesti personajul?

Publicat de A.N. | Etichete: , , , , | Posted On luni, 16 mai 2011 at 5/16/2011 09:27:00 a.m.


Am un nou prieten pe facebook. Il cunoaste cineva pe acest domn?
Imi place aia cu "urasc minciuna, urasc fariseii" si mai ales cu "imi plac oamenii care spun ce gandesc. :))))))))))))

Cand nu...

Publicat de A.N. | Etichete: | Posted On miercuri, 11 mai 2011 at 5/11/2011 08:36:00 p.m.

Cand nu esti bun pentru ceva... orice, spune romanul, nu esti bun si gata.
Nu conteaza cat de potrivit cred unii, sau tu insuti ca esti, daca nu esti bun, nu esti. Oricat de tare ti-ai propune sa fii mai bun, atat timp cat celor care stau langa tine nu le esti indeajuns de bun nu vei fi. Nu esti. Mai rau e cu cei pe care-i iubesti. Atunci cand ei cred ca nu mai esti bun, din nou, nu mai conteaza ce faci, cum le dregi, nu vei fi niciodata la inaltimea asteptarilor.
Asa ca fii bun omule macar odata si pleaca.

Cand Manole vrea sa se convinga singur...

Publicat de A.N. | Etichete: , , , , , | Posted On at 5/11/2011 10:00:00 a.m.

Update: 13:37 11.05.2011

Am aflat din surse de mare incredere ca toata tevatura asta s-a petrecut nu doar din cauza mascatilor, ci mai ales din cauza comandantului Manole. Mascatii ar fi spus "la sefu" ca nu e ala de il cautau, dar comandantul a spus ca trebuie sa se convinga singur. Asa ca a urmat tevatura. Ce ma seaca cel mai tare e ca Manole Dorel a dat ordin purtatorului de cuvant sa-i scoata castanele. Halal Comandant.





Poliţiştii nemţeni demonstrează fără echivoc că excesul de zel poate duce la greşeli de proporţii.

Într-o eră în care informaţia circulă cu viteza luminii, când reţelele de informaţii ale SEIP, STS, SPP şi a altor instituţii care se ocupă cu, evidenţa populaţiei, ascultatul şi controlatul sunt cel puţin funcţionale, poliţiştii nemţeni au nevoie de nu mai puţin 12 mascaţi, două dube inscripţionate şi o altă maşină de la Circulaţie, de cătuşe şi declaraţii pentru a se lămuri asupra identităţii a doi cetăţeni. Au reuşit astfel să se facă de toată bafta în faţa contribuabililor, încătuşând oameni nevinovaţi.

Gheorghe Pop şi Liviu Drulea, doi sătmăreni care au ajuns în această parte a ţării cu treburi personale au dat "piept" cu forţele dezlănţuite ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Porniţi cu toţii în căutarea lui Adrian Marin Botez (zis Ţâţă) arestat preventiv în lipsă pentru implicarea în tentativa de omor căreia i-a căzut victimă Puiu Mironescu, poliţiştii nemţeni au aplicat principiul "dă-i peste ochi, că oi vedea eu cine e după aia". Nu l-au găsit pe infractor, dar le-a ieşit în cale maşina în care se aflau cei doi cetăţeni din Satu-Mare. Ce a urmat...

"Am fost la magazinul Dedeman de lângă Piatra-Neamţ şi ne pregăteam să intrăm în oraş, când, în apropierea unui sens giratoriu, am fost înconjuraţi de două dube de Poliţie şi o altă maşină cu girofarurile aprinse. Vă daţi seama că ne-am speriat. Au coborât vreo 10-12 mascaţi care ne-au înconjurat şi au îndreptat armele spre noi cu gălăgie mare, ne-am trântit la pământ, ne-au încătuşat şi ne-au urcat în dubele de poliţie. Căutau un tip pe nume Botez, spuneau ei, şi ne-au verificat maşina să vadă dacă nu cumva era ascuns în maşina noastră", a spus una dintre victimele zeloşilor poliţişti. Cetăţeanul ne-a spus că au încremenit de spaimă când au văzut ţevile pistoalelor semiautomate la cap. "Mă gândeam că poate greşeşte unul şi ne împuşcă, că de plătit oricum nu plătesc astfel de gafe", a spus Liviu Drulea.

Camaşa au fost primiţi în municipiul Piatra-Neamţ cei doi oameni a căror singură "vină" era că aveau o maşină ceva mai arătoasă (BMW X5) cu numere de Satu Mare - ceea ce, în viziunea poliţiştilor nemţeni, ridică mari semne de întrebare şi suspiciuni.

"Nu ştiau să ne pornească maşina"

Dacă tot i-au preluat în dubă de la intrarea în oraş, poliţiştii le-au oferit şi un tur prin Piatra-Neamţ, municipiu care are statut de oraş turistic şi este declarat şi unul dintre cele mai sigure din Europa. Aşadar, după ce i-au încătuşat, mascaţii i-au înghesuit pe cei doi în dube şi i-au transportat "cu viteză, gălăgie mare şi cu girofaruri aprinse" tocmai în celălalt capăt al urbei, acolo unde îşi are biroul comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, comisarul şef Dorel Manole. Primirea nu le-a asigurat-o acesta, ci "doi poliţişti în civil" după cum spun cei doi sătmăreni.

În autoturismul reţinuţilor fără vină s-a urcat un mascat care s-a chinuit ceva vreme să pornească maşina din care fuseseră daţi jos cei doi, chiar dacă a beneficiat de ajutorul şi indicaţiile proprietarului. "Nici nu găsea cheia. Şi nu mi se pare normal ca cineva să se urce în maşina cuiva fără acordul proprietarului şi să o conducă. În maşină aveam acte de la firmă şi contracte care sunt confidenţiale", a spus Gheorghe Pop, proprietarul maşinii.

Ajunşi la destinaţie, cei doi au fost legitimaţi şi verificaţi, dar tot încătuşaţi au rămas. Abia după un interogatroiu de 20 de minute şi alte verificări, poliţiştii au îngânat un "Ne cerem scuze!" şi i-au lăsat să plece. Însă nu înainte de a-i obliga să dea câte o declaraţie şi să explice ce au făcut şi ce caută în Piatra-Neamţ. Având în vedere că abia intrau în Piatra-Neamţ când au fost "săltaţi", probabil au povestit doar cum au fost ameninţaţi cu pistoalele, încătuşaţi, verificaţi şi abuzaţi de poliţiştii nemţeni.

Manole, şeful IPJ Neamţ: "Nu pot vorbi, sunt în misiune"

Am încercat să aflăm o explicaţie a acestui comportament de la comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, comisartul şef Dorel Manole, dar acesta avea treburi mai importante: "Nu pot vorbi acum. Luaţi legătura cu purtătorul de cuvânt al instituţiei. Sunt într-o misiune şi abia săptămâna viitoare pot vorbi".

Ne-a răspuns la întrebări inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvând recomandat de comandant: "Am avut informaţii care spuneau că numitul Adrian B. s-ar fi aflat în acel autoturism. În consecinţă s-a acţionat corespunzător pentru astfel de cazuri. Ocupanţii autoturismului au fost conduşi la secţia de poliţie, legitimaţi şi eliberaţi".

Să fie exces de zel, să fie emoţii, să fie oare frică, este evident că gestul făcut de mascaţi a fost deplasat. Legitimarea celor doi şi percheziţionarea maşinii se puteau face şi fără cătuşe, pistoale, fără plimbări cu duba la Poliţie. Dar ce farmec ar fi avut să se poarte civilizat?

Ooooo...

Publicat de A.N. | Etichete: , , , , | Posted On luni, 9 mai 2011 at 5/09/2011 11:25:00 a.m.

S-a ajuns mult prea departe.
Sincer, si eu sunt deacord cu elevii care o sustin pe directoarea Irimia, dar am impresia ca intre doamna director si cei care decid la nivel judetean si national in Invatamant exista ceva disensiuni de ordin politic.
Ar fi foarte urat daca in acest caz cineva, nu spun cine, (Generalul Varlan) s-a fi folosit de prilejul oferit de fotografiile elevului Platon pentru a plati o polita politica sau de alta natura directoarei Irimia. Poate asa se elimina concurenta. Ar fi foarte urat nu?
Nu credeti ca se fac si astfel de miscari? Ha ha, cata naivitate.
Ar fi foarte urat si daca elevii au de suferit din cauza strategiilor folosite de unii pentru a muta atentia de la adevaratele probleme.

Judecata de apoi

Publicat de A.N. | Etichete: , , | Posted On luni, 2 mai 2011 at 5/02/2011 12:33:00 p.m.

Au stat stramb si au judecat asijderea. Membrii Consiliului Profesoral al Colegiului de Informatica au luat o decizie, poate, partial corecta atunci cand s-au descotorosit de cativa dintre elevii care jucau poker pe catedra, dar si de cel care i-a prins in poza.
Tudor Platon nu a facut decat sa prezinte realitatea, iar pentru aceasta a platit alaturi de subiectii pe care i-a gasit in diferite ipostaze.
Cu toate acestea, atitudinea profesorilor"intransigenti" care au decis in prima faza exmatricularea elevilor, ca mai apoi sa ii transfere la un alt liceu mai slab cotat, asa cum ai da mai departe hainele uzate la cei care nu au bani sa-si cumpere, este nu numai pripita dar si de cea mai proasta inspiratie. Ipocrizia afisata, de parca nu ar sti acei domni si doamne ca se joaca carti, se fumeaza, se bea si se fac fel de fel de nazbatii pe holurile si in clasele care le pazesc cu strasnicie, imi aminteste de zicala cu negustorul cinstit. Dar nu este cazul.
Cert este ca cei de la Informatica au pierdut enorm in acest caz, iar cei de la Cartianu au un mare castig- Tudor Platon. E ca si cum l-ai da pe Messi pe tusa pentru ca fundasii nu au pasat cum trebuie. :))

P.s. Intre timp, poate acei profesori care au luat decizia gasesc copii sa mearga la manifestarile ocazionate de venirea politicienilor guvernanti. Pe aia poate ii prefera.

Priviti aici www.tudorplaton.ro