Cand Manole vrea sa se convinga singur...
Publicat de A.N. | Etichete: Dorel Manole, IPJ Neamt, mascati, pistoale, politisti, Tzata | Posted On miercuri, 11 mai 2011 at 5/11/2011 10:00:00 a.m.
Am aflat din surse de mare incredere ca toata tevatura asta s-a petrecut nu doar din cauza mascatilor, ci mai ales din cauza comandantului Manole. Mascatii ar fi spus "la sefu" ca nu e ala de il cautau, dar comandantul a spus ca trebuie sa se convinga singur. Asa ca a urmat tevatura. Ce ma seaca cel mai tare e ca Manole Dorel a dat ordin purtatorului de cuvant sa-i scoata castanele. Halal Comandant.
Poliţiştii nemţeni demonstrează fără echivoc că excesul de zel poate duce la greşeli de proporţii.
Într-o eră în care informaţia circulă cu viteza luminii, când reţelele de informaţii ale SEIP, STS, SPP şi a altor instituţii care se ocupă cu, evidenţa populaţiei, ascultatul şi controlatul sunt cel puţin funcţionale, poliţiştii nemţeni au nevoie de nu mai puţin 12 mascaţi, două dube inscripţionate şi o altă maşină de la Circulaţie, de cătuşe şi declaraţii pentru a se lămuri asupra identităţii a doi cetăţeni. Au reuşit astfel să se facă de toată bafta în faţa contribuabililor, încătuşând oameni nevinovaţi.
Gheorghe Pop şi Liviu Drulea, doi sătmăreni care au ajuns în această parte a ţării cu treburi personale au dat "piept" cu forţele dezlănţuite ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.
Porniţi cu toţii în căutarea lui Adrian Marin Botez (zis Ţâţă) arestat preventiv în lipsă pentru implicarea în tentativa de omor căreia i-a căzut victimă Puiu Mironescu, poliţiştii nemţeni au aplicat principiul "dă-i peste ochi, că oi vedea eu cine e după aia". Nu l-au găsit pe infractor, dar le-a ieşit în cale maşina în care se aflau cei doi cetăţeni din Satu-Mare. Ce a urmat...
"Am fost la magazinul Dedeman de lângă Piatra-Neamţ şi ne pregăteam să intrăm în oraş, când, în apropierea unui sens giratoriu, am fost înconjuraţi de două dube de Poliţie şi o altă maşină cu girofarurile aprinse. Vă daţi seama că ne-am speriat. Au coborât vreo 10-12 mascaţi care ne-au înconjurat şi au îndreptat armele spre noi cu gălăgie mare, ne-am trântit la pământ, ne-au încătuşat şi ne-au urcat în dubele de poliţie. Căutau un tip pe nume Botez, spuneau ei, şi ne-au verificat maşina să vadă dacă nu cumva era ascuns în maşina noastră", a spus una dintre victimele zeloşilor poliţişti. Cetăţeanul ne-a spus că au încremenit de spaimă când au văzut ţevile pistoalelor semiautomate la cap. "Mă gândeam că poate greşeşte unul şi ne împuşcă, că de plătit oricum nu plătesc astfel de gafe", a spus Liviu Drulea.
Camaşa au fost primiţi în municipiul Piatra-Neamţ cei doi oameni a căror singură "vină" era că aveau o maşină ceva mai arătoasă (BMW X5) cu numere de Satu Mare - ceea ce, în viziunea poliţiştilor nemţeni, ridică mari semne de întrebare şi suspiciuni.
"Nu ştiau să ne pornească maşina"
Dacă tot i-au preluat în dubă de la intrarea în oraş, poliţiştii le-au oferit şi un tur prin Piatra-Neamţ, municipiu care are statut de oraş turistic şi este declarat şi unul dintre cele mai sigure din Europa. Aşadar, după ce i-au încătuşat, mascaţii i-au înghesuit pe cei doi în dube şi i-au transportat "cu viteză, gălăgie mare şi cu girofaruri aprinse" tocmai în celălalt capăt al urbei, acolo unde îşi are biroul comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, comisarul şef Dorel Manole. Primirea nu le-a asigurat-o acesta, ci "doi poliţişti în civil" după cum spun cei doi sătmăreni.
În autoturismul reţinuţilor fără vină s-a urcat un mascat care s-a chinuit ceva vreme să pornească maşina din care fuseseră daţi jos cei doi, chiar dacă a beneficiat de ajutorul şi indicaţiile proprietarului. "Nici nu găsea cheia. Şi nu mi se pare normal ca cineva să se urce în maşina cuiva fără acordul proprietarului şi să o conducă. În maşină aveam acte de la firmă şi contracte care sunt confidenţiale", a spus Gheorghe Pop, proprietarul maşinii.
Ajunşi la destinaţie, cei doi au fost legitimaţi şi verificaţi, dar tot încătuşaţi au rămas. Abia după un interogatroiu de 20 de minute şi alte verificări, poliţiştii au îngânat un "Ne cerem scuze!" şi i-au lăsat să plece. Însă nu înainte de a-i obliga să dea câte o declaraţie şi să explice ce au făcut şi ce caută în Piatra-Neamţ. Având în vedere că abia intrau în Piatra-Neamţ când au fost "săltaţi", probabil au povestit doar cum au fost ameninţaţi cu pistoalele, încătuşaţi, verificaţi şi abuzaţi de poliţiştii nemţeni.
Manole, şeful IPJ Neamţ: "Nu pot vorbi, sunt în misiune"
Am încercat să aflăm o explicaţie a acestui comportament de la comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, comisartul şef Dorel Manole, dar acesta avea treburi mai importante: "Nu pot vorbi acum. Luaţi legătura cu purtătorul de cuvânt al instituţiei. Sunt într-o misiune şi abia săptămâna viitoare pot vorbi".
Ne-a răspuns la întrebări inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvând recomandat de comandant: "Am avut informaţii care spuneau că numitul Adrian B. s-ar fi aflat în acel autoturism. În consecinţă s-a acţionat corespunzător pentru astfel de cazuri. Ocupanţii autoturismului au fost conduşi la secţia de poliţie, legitimaţi şi eliberaţi".
Să fie exces de zel, să fie emoţii, să fie oare frică, este evident că gestul făcut de mascaţi a fost deplasat. Legitimarea celor doi şi percheziţionarea maşinii se puteau face şi fără cătuşe, pistoale, fără plimbări cu duba la Poliţie. Dar ce farmec ar fi avut să se poarte civilizat?
ca sa raspund ultimei intrebari. daca purt. de cuvant declara ca: "Am avut informaţii care spuneau că numitul Adrian B. s-ar fi aflat în acel autoturism." nu era clar ca trebuie intervenit in forta? nu este vina mascatilor ca informatiile au fost eronate.
Si mai sunt cazuri " mascatii au gresit adresa" nu ei o gresesc ci procurorii sau cei care dau perchezitiile pt ca nu verifica adresele.
Este o parere personala si trebuie tratata ca atare.
@ anonim
ai dreptate, dar eu mai cred ca daca au vazut ca sunt doi domni in masina si nici un infractor ar trebui sa bagi macar pistoalele in teaca. sa nu mai vorbesc de catuse, trantit pe jos, etc...