Din nou avantaj PDL
Publicat de A.N. | Etichete: Consiliul Judetean, Iasi, Neamt, PSD, Regiuni | Posted On marți, 14 iunie 2011 at 6/14/2011 09:47:00 a.m.
Noua temă de discuţie a alegerilor din 2012 pare să fi fost dezgropată dintre propuneri de către Traian Băsescu.
Din nou, preşedintele ce nu ar mai trebui, legal, să candideze vine în faţa celor care l-au ales, a celor care nu l-au ales şi în faţa celor care nu l-ar mai alege cu o temă de discuţie atât de amplă încât nici babele de la piaţă nu mai au grija zilei de mâine, ci doar discută despre capitala regiunii.
Trecând ceva mai sus, acolo unde se face ceea ce românii numesc politici - jocuri, se poate observa, lesne, că propunerile celor ce conduc ţara în acest moment au un singur scop - recâştigarea alegerilor şi formarea unei majorităţi în parlamentul bi sau unicameral ( că doar aşa s-a exprimat românul la referendum).
Primul efect al acestor modificări se va putea observa direct în împuţinarea funcţiilor de execuţie şi legislative alese în totalitate. Cu alte cuvinte, vor exista mult mai puţine funcţii pentru atât de mulţi politicieni pe care i-a născut şi format lunga perioadă de tranziţie românească.
Să o luăm punctual. La Neamţ. Aici, numărul mare de candidaţi pentru şefia Consiliului Judeţean s-ar reduce rapid la zero. Nici unul dintre cei şase sau şapte doritori de funcţie, cu mintea acasă, nu şi-ar arunca banii într-o campanie în care dezideratul, funcţia ar fi la Iaşi şi ar candida împotriva unui Flutur ce zboară peste trei judeţe din nord. Votul ar fi pur politic, partidele şi nu candidaţii ar conta cel mai mult în ochii electorilor.
Culmea este şi faptul că Băsescu este în continuare cel care propune astfel de variante în timp ce Opoziţia reunită nu face altceva decât să gândească, să rezolve şi să modifice propunerile acestuia, cu un pas în urmă. De fiecare dată când Ponta sau Antonescu vorbesc de opt judeţe, o fac de parcă ar fi preluat ideea de la adversarul Băsescu - care are şi el tot opt judeţe.
Cu aceste idei, cu zbieretele susţinute de tocuri ale lui Boc pe marginea subiectului în care se dezbate creşterea economică, modul de cheltuirea a banului şi reducerea cheltuielilor în cazul în care li se aplică ideea de reorganizare a Parlamentului şi a ţării, PDL creşte în sondaje. Cum? Se pare că românii (nu şi maghiarii) sunt mai atenţi la cum şi unde îşi vor face buletinele şi au uitat prea uşor de palmele luate cu numai un an în urmă.
Aşadar, până la urmă tot PDL este în avantaj. Chiar dacă situaţia dă impresia că se repetă mingea, puterea e tot în mâna etnicilor ce vor secuime.
Trimiteți un comentariu