Farcasanu - condamnat

Publicat de A.N. | Etichete: , , , , | Posted On marți, 6 martie 2012 at 3/06/2012 09:29:00 a.m.

Deoarece în urma unui articol publicat în Realitatea Media, în care personajul principal era un lider de partid politic cercetat pentru evaziune fiscală, au apărut mai multe comentarii care spuneau că abia după ce instanţa îşi va spune cuvântul respectivul personaj poate fi considerat infractor, date noi apărute în cariera acestuia confirmă faptul că a fost şi condamnat pentru infracţiuni la regimul silvic.

Mihai Fărcăşanu, căci despre el este vorba, liderul din Neamţ al Partidului Poporului - Dan Diaconescu, a fost deja condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru o faptă comisă în 2006.

În sentinţa penală numărul 180/2008 pronunţată de magistraţii Judecătoriei Bicaz se menţionează că la finalul lunii iunie 2006 inculpatul Mihai Fărcăşanu i-a condus pe inculpatul Constantin Gheorghiu şi pe martorul Claudiu Astăcioaiei, angajaţii societăţii pe care o deţinea, la o parcelă de teren de 4.000 de metri pătraţi cu vegetaţie forestieră, din comuna Farcaşa, proprietatea lui Lupu Teodor. Această suprafaţă de teren ce nu îi aparţinea se învecina cu o alta, pentru care avea acte de proprietate. Fărcăşanu le-a cerut angajaţilor săi să taie mai mulţi arbori marcaţi şi nemarcaţi. "Inculpatul Constantin Gheorghiu a tăiat, fără drept, 30 de arbori nemarcaţi cu un ferăstrău mecanic, valoarea acestora fiind evaluată la 4.626,45 de lei", este menţionat în sentinţă.

În continuare se mai menţionează, în acelaşi act, că vinovăţia inculpaţilor era dovedită de procesul verbal de cercetare la faţa locului, de declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut faptele şi din declaraţiile martorului Claudiu Astăcioaiei.

Fărcăşanu - instigator

Instanţa a constatat că fapta lui Mihai Fărcăşanu, de a-l determina, cu intenţie, pe inculpatul Constantin Gheorghiu să taie cei 30 de arbori nemarcaţi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de articolul 25 din Codul Penal. În acest articol se defineşte "instigatorul" - "Instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală". Apoi instanţa face raportarea la Ordonanţa Guvernului 96 din 1998 în care se menţionează infracţiunea la regimul silvic. În articolul 32 din această ordonanţă se menţionează că

"distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unor suprafeţe de păduri de către proprietari, deţinători sau de oricare altă persoană, precum şi incendierea acestora constituie infracţiunea de distrugere şi se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 4 ani".

Mai trebuie menţionat faptul că Maihai Fărcăşanu şi-a însuşit cantitatea de lemn obţinută ilegal, a debitat-o la gaterul societăţii pe care o administra şi a şi comercializat materialul rezultat în favoarea sa, prejudiciul material fiind stabilit la suma de 5.505,48 de lei.

În afară de condamnarea de 6 luni de închisoare, care a fost suspendată condiţionat pe durata perioadei de încercare de 2 ani şi 6 luni, liderul politic nemţean a avut interzis dreptul de a-şi exercita câteva drepturi civile, printre care care cel de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice locale sau în funcţii elective publice. Fărcăşanu nu avea dreptul nici să ocupe funcţii ce ar fi implicat exerciţiul autorităţii de stat.

Fărcăşanu - cercetat penal pentru evaziune fiscală

În acest moment, Mihai Fărcăşanu este judecat pentru activităţile sale comerciale ca administrator de firmă, de magistraţii Judecătoriei Piatra-Neamţ.

Reamintim că Mihai Fărcăşanu a ajuns de curând pe mâna magistraţilor pentru săvârşirea unor infracţiuni economice. De data aceasta, şeful PP-DD, fostul preşedinte al PNG Neamţ, cunoscut patron de firmă de construcţii, a fost trimis în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, evaziune fiscală prin evidenţierea în actele contabile sau alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive şi stabilirea cu rea credinţă a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor având ca scop obţinerea de rambursări de la bugetul consolidat al statului. Alături de Mihai Fărcăşanu a fost timis în judecată şi Ilie Butuc, acesta fiind judecat pentru că a săvârşit infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Dosarul cu pricina se află pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamţ.

În rechizitoriu se menţionează că poliţiştii de la Serviciul de investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Neamţ s-au autosesizat, în vara anului 2007, şi au trecut la verificarea activităţilor financiare derulate de Mihai Fărcăşanu, în calitatea sa de administrator al firmei CS Far Forest SRL Piatra-Neamţ. Totul a pornit în momentul în care firma cu pricina a solicitat Administraţiei Fiscale Neamţ să-i fie rambusat TVA-ul pentru perioada 2005-2007, cerere ce a fost admisă.

S-a constatat faptul că Far Forest era în categoria societăţilor plătitoare de impozit pe profit, iar în urma verificărilor extinse s-a constata că firma avea de fapt obligaţii fiscale de 617.320 de lei, reprezentând cheltuieli nedeductibile şi venituri suplimentare.

Comments:

There are 3 comentarii for Farcasanu - condamnat

Trimiteți un comentariu