Inecati-va dreacu'!!!

Publicat de A.N. | Etichete: , , | Posted On miercuri, 16 septembrie 2009 at 9/16/2009 09:23:00 a.m.

Am primit pe adresa personala de mail o scrisoare intitulata "SOS PSD Neamt" si care mi-a parvenit de pe adresa de mail a unui personaj numit Orza Petru.

Imediat dupa demisia lui Ioan Munteanu, pare ca organizatia Neamt a PSD a luat foc. Forfoteala celor care au lancezit in asteptarea ocaziei, pentru momentul in care sa puna laba pe o functie, a ajuns la apogeu. S-a eliberat un post iar pretendentii nu vor sa astepte alegerile din primavara anului viitor. Isi dau acum la gioale, prin scrisori anonime, dar trimise de pe adrese valabile, din partea unor trepadusi care pana acum faceau curat in sediu. Curajul celor care se ascund in spatele acestor misive este aproape de limita minima, iar un candidat valabil ar fi iesit in fata la momentul potrivit - alegerile din vara anului trecut. Dar cum multora le este frica de vot -prima varianta de a accede in functii, prefera varianta doi - datul in cap si urcatul pe scaun.

Asa vor unii dintre liderii actuali sa se inteleaga. In scrisoarea adresata in principal mai multor lideri de la nivel central ai acestui partid, in care se vorbeste despre actualii si fostii lideri ai PSD Neamt, dar in special despre unii care vor sa ajunga acolo. Scrisoarea este nesemnata si a fost trimisa de pe adresa de e-mail a unui domn Orza Petru, cunoscut om de casa al partidului (de cand cu intrarea intr-o functie a unuia dintre cei care au mare interes in publicarea acestei scrisori, om de scos in fata pentru situatiile dificile, ca aceasta de acum).
Mi-e cam greatza de javrele astea, sincer. Poate ca nici aia de dinainte sau de acum nu-s mai buni decat altii, dar cu nici cu cei care vor sa ajunga in frunte nu mi-e rusine. Stiu ca domnul Orza Petru este un fel de pres inaintea lui Cristian Liciu si stiu ca cel care a scris scrisoarea nu este Cristian Liciu, ca nu-l pot acuza de atata inteligenta, dar este un om de-al lui Liciu.
I-am spus Vanghelia de Piatra Neamt, dar nici asta nu i se cuvine domnului care face televiziune din paine sau viceversa, toate pentru politica.

""Catre PSD - Biroul Permanent National

In atentia: d-lui presedinte Mircea Geoana; d-lui presedinte CN Adrian Nastase;

d-lui Viorel Hrebenciuc; d-lui secretar general Liviu Dragnea;

d-lui vicepresedinte Gheorghe Nichita; d-lui vicepresedinte Victor Ponta; d-lui Nicolae Banicioiu

S.O.S. PSD NEAMT

Stimati domni,

Suntem un grup de membri fideli PSD din Piatra Neamt, (organizatiile locale Darmanesti - e vorba de cartierul cel mai mare din orasul nostru); suntem atasati valorilor social-democrate si interesati ca si in zona noastra – considerate fief al “portocalelor” – sa obtinem rezultate cat mai bune la alegerile prezidentiale. Aceste rezultate pozitive nu pot fi insa obtinute daca nu strangem toti randurile, daca nu contribuim fiecare la batalia electorala si – foarte important!!! – daca nu suntem condusi in aceasta dificila lupta de oameni loiali partidului si profesionisti in organizare.
Salutam decizia – tardiva dar inteleapta – de a i se retrage deputatului Ioan Munteanu functia de presedinte al Organizatiei. Erau de notorietate legaturile personale si de interese pe care acesta (dar si ai apropiati ai lui) le avea cu tabara adversa, intalnirile directe (de taina!) dintre Ioan Munteanu si liderul adversarilor nostril de la PDL, Gheorghe Stefan (Pinalti).
Numirea ca presedinte interimar a domnului senator Ioan Chelaru (potrivit Statului PSD) este insa o noua frana in calea implicarii intregii organizatii PSD Neamt, la intreaga capacitate in campanile pre si electorala.
Ioan Chelaru a fost “numarul doi” pe vremea lui Ioan Munteanu, a participat la luarea deciziilor sau a girat hotararile neproductive pentru partid (in cadrul organizatiei Neamt) si ineficiente in campanile electorale din trecutul apropiat. Mai mult, in partid se vorbeste despre faptul ca, dupa ce in urma cu cativa ani Chelaru a avut un schimb de replica mai dure cu Stefan, cei doi s-au intalnit si s-au impacat, medirea fiind facuta chiar de Ioan Munteanu.
Nici imaginea lui Ioan Chelaru nu este cea mai fericita pentru partid in contextul viitoarei batalii electorale: numele senatorului este asociat cu finalul afacerii FNI care a lasat fara bani sute de mii de romani, inclusive din judetul Neamt. La acea vreme, Ioan Chelaru a devenit proprietarul hulitei firme Gelsor (a si declarat public ca face “orice pentru prietenul Sorin Ovidiu Vantu") si este evident ca aceasta situatie reprezinta o sensibila vulnerabilitate pentru actualul presedinte interimar. Ioan Chelaru nici nu a sprijinit sau ajutat organizatiile comunale, el actionand cu predilectie doar in zona orasului Roman (15-20 % din suprafata judetului).
In aceste conditii, va rugam sa analizati oportunitatea numirii in functie de presedinte al PSD Neamt a unuia dintre colegii nostril care au dovedit ca nu pactizeaza cu adversarul, ca au reale calitati de lideri si organizatori si, de asemenea, au si o situatie financiara destul de buna care sa le permita san u accepte compromisuri daunatoare partidului cu oligarhia portocalie din judet.

Cu tot respectul va rugam sa analizati si urmatoarele variante:

1. Culita Tarata – cunoscut drept cel mai important investitor din agricultura romaneasca; soldat disciplinat si fidel al PSD, a castigat in toamna anului 2009 colegiul 3 – Neamt pentru Camera Deputatilor (cu o echipa de campanie proprie, fara a fi sprijinit de conducerea organizatiei judetene), dovedind ca este un conducator adevarat. Este foarte respectat in judetul Neamt (atat de membrii PSD, de adversari sau de simpli alegatori) pentru ca, sintetic, afacerea pe care o coordoneaza este una nobila: “paine pentru tara”.
Credem ca faptul ca deputatul Tarata este present in cursul saptamanii la Bucuresti nu este un impediment in a obtine performanta in conducerea organizatiei, dovedind pana acum ca este un bun organizator atat “de la fata locului” cat si “de la distanta.
2. Cristian Liciu – ales recent presedinte al PSD Piatra Neamt. Este un politician tanar (dar matur in actiune), de reala perspectiva. Actualmente este seful OPC Neamt dar, pentru ca tot vorbeam de paine la Culita Tarata, si Cristian Liciu are numele legat de acest nobil domeniu de activitate, fabrica de paine infiintata de acesta fiind acum condusa de sotia sa (Painea “Liciu” este cea mai buna si mai sanatoasa din judet).
Fapt poate mai putin cunoscut la Bucuresti, in acest moment Cristian Liciu este singurul din liderii PSD Neamt care are curajul sa critice (inclusiv la postul sau de televiziune) dezastruoasa administratie portocalie din judetul Neamt, sa-i arate poporului pe cei care, in judetul nostru, se comporta ca pe mosia particulara sau ca pe terenul de fotbal.

Domnule presedinte, stimati domni din conducerea PSD,

Avem incredere ca printre atatea probleme cu care va confruntati zilnic, veti gasi timp sa analizati si umilul nostrum semnal de alarma. Prin lupta, daruire, solidaritate si loialitate putem – impreuna – sa ne atingem telul:

MIRCEA GEOANA PRESEDINTE!!!
Cu respect,
Organizatiile locale din cartierul Darmanesti – Piatra Neamt
P.S. – Poate acum, ca nu mai este Ioan Munteanu presedinte, se va reusi sa se afle cum au fost numiti secretari de stat, la Ministerul Tineretului si la Ministerul Educatiei, Razvan Bobeanu si Emil Creanga, fara ca organizatia judeteana sa fie intrebata cine ar trebui sa fie propusi pentru aceste demnitati cuvenite celor care au facut mari servicii partidului. La nivel local, s-a explicat ca “s-au descurcat pe baza de relatii la Bucuresti”.

Comments:

There are 5 comentarii for Inecati-va dreacu'!!!

Trimiteți un comentariu