Nesimtitii incompatibili la raport

Publicat de A.N. | | Posted On joi, 3 septembrie 2009 at 9/03/2009 08:30:00 a.m.

Consilierii judeteni care se afla in situatii de incompatibilitate deoarece nu vor sa renunte la functiile numite sau la cele politice care se bat cap in cap cu cele alese par a sta foarte linistiti, pe lânga lege. Toti se bazeaza pe principiul "taci si mergi pe burta ca poate nu ne vede nimeni". Pe data de 26 septembrie vom afla, insa, ce se va intâmpla cu domniile lor. Cel putin asa promite Vasile Pruteanu, presedintele Consiliului Judetean Neamt. Desi nu a dorit sa dezvaluie foarte multe detalii, seful executivului nemtean, care risca sa aibe hotarâri adoptate si contestate in cazul in care incompatibilii nu-si fac datoria, a mentionat: "Pe data de 26 septembrie, in cadrul urmatoarei sedinte de plen a Consiliului Judetean Neamt vor fi anuntate toate deciziile si aspectele legale referitoare la aceste cazuri. Pe 26 septembrie vom trage linie ca la scoala", a declarat Vasile Pruteanu, presedintele Consiliului Judetean Neamt.

Gheorghe Stefan, liderul Partidului Democrat-Liberal din Neamt, care are in curte câtiva dintre cei cu functii care se bat cap in cap amentionat: "Trebuie studiata legea de juristi specialisti in Constitutie si administratie, deoarece in aceste cazuri exista opinii diferite. In unele cazuri apare ca aceste persoane sunt incompatibile cu functiile pe care le detin, in timp ce in alte acte normative nu se mentioneaza nimic. Eu sunt chiar nerabdator sa vad o rezolvare".

Ioan Munteanu :, presedintele PSD "Nu este treaba mea ce se intâmpla in acest cazuri. Cu toate acestea, pârghiile apartin celor de la Consiliul Judetean Neamt si nu Prefecturii, asa cum s-a mai discutat. Juristii de la aceasta institutie ar trebui sa se pronunte. Pe de alta parte aceste cazuri nu sunt rezolvate deoarece sunt alte situatii care trebuie rezolvate inainte de luarea deciziilor privind incompatibilii", a mentionat Ioan Munteanu.

Situatiile cele mai grave in momentul de fata sunt in cazurile consilierilor PD-L, Simion Maftei - pentru ca ar fi trebuit sa renunte la functia aleasa inca de anul trecut, Cristian Liciu - pentru ca este si presedintele unei filiale a unui partid politic si Eduard Corduneanu care este si vicepresedinte al PSD Roman, functie care ii creaza acum o dubla incompatibilitate.

Comments:

There are 1 comentarii for Nesimtitii incompatibili la raport

Trimiteți un comentariu